ULTIMĂ ORĂ
REI este o marcă de recunoaștere/etichetă acordată anual de Comitetul European al Regiunilor, pentru maxim 3 municipalităţi, orașe, provincii sau regiuni cu strategii orientate spre viitor pentru a sprijini IMM-urile, start-up-urile şi companiile la scară mare.
Ce este nou în REI 2021?
- Apelul de candidatură 2021 este pentru prima oară însoțit de o temă principală, selectată pe baza legăturii sale cu agenda UE şi a relevanţei sale la nivel regional şi local;
- Juriul poate acorda o marcă de recunoaștere tematică legată de tema principală, pe lângă cele clasice (3/an).
Cine este eligibil?
Inițiativa este deschisă tuturor regiunilor, orașelor, municipalităţilor, euroregiunilor şi GECT care au o viziune antreprenorială ambiţioasă pentru a revigora economia lor şi un plan de măsuri credibil pentru transformarea acestei viziuni în realitate.
Obiectivele urmărite:
- contribuția la punerea în aplicare în parteneriat a Small Business Act (SBA);
- demonstrarea utilizării optime a fondurilor UE şi a altor fonduri publice care țintesc dezvoltarea unei politici antreprenoriale în regiunea respectivă.
Până în prezent, 30 de teritorii europene din Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Polonia, Olanda, Slovacia, Spania şi Suedia au primit această distincție, la ediția 2020 fiind premiate orașul Gdansk, voievodatul Pomerania (Polonia), regiunea economică Göteborg (Suedia) și regiunea Navarra (Spania).
Detalii pe pagina de web oficială, versiunea în română: https://cor.europa.eu/ro/engage/Pages/european-entrepreneurial-region.aspx?_cldee=bWFkYWxpbmEudHJhbmRhZmlyQHVuY2pyLm9yZw==&recipientid=contact-cfecbb9b4ad6e51180d8005056a0542b-196cb5e2a7084d9aa4ce2b9a5fa090d9&esid=1214b807-3510-ea11-8116-005056a043ea
Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.















