Accessibility Tools

Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii Start-up Nation România se va lansa în data de 19 iulie 2022

15 Iulie 2022
Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii Start-up Nation România se va lansa în data de 19 iulie 2022, ora 10:00, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu în cadrul unei conferințe de presă.

Până la lansare, solicitanții vor avea posibilitatea de a se preînscrie pe platformă, mai puțin în data de 18 iulie, când se vor efectua ultimele teste, a declarat ministrul.
Beneficiarii eligibili:

Pot beneficia de prevederile Programului societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data completării formularului de înscriere (anexa 1) și pe toată perioada de valabilitate a acordului de finanțare, următoarele criterii de eligibilitate:
  1. sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, cu modificările și completările ulterioare;
  2. sunt IMM, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
  3. au capital social integral privat;
  4. sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului;
  5. sunt înființate de către persoane fizice începând cu data de 01 ianuarie 2020, inclusiv.

Bugetul:

Bugetul pentru ediția de anul acesta va fi de 520 de milioane de lei, dintre care 500 de milioane credite de angajament, iar 20 de milioane credite bugetare.

Aplicația electronică - platforma granturi.imm.gov.ro va fi deschisă timp de 30 de zile lucrătoare, până pe 30 august, ora 20.00.

Informare din partea Serviciului pregătire proiecte şi contractare – Direcţia de dezvoltare şi implementare proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.