Obiectivul principal al acestei cereri de propuneri este de a sprijini atât acțiunile pregătitoare, cât și pe cele de implementare pentru stabilirea și dezvoltarea de noi „parteneriate europene de tip cluster pentru sustenabilitate agroalimentară”, care să sprijine punerea în aplicare de către IMM-uri a Codului de conduită al UE privind afacerile agroalimentare responsabile și practicile de marketing.
Apelul se concentrează în special pe stimularea adoptării de către IMM-uri a tehnologiilor eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor și pe combaterea inflației alimentare în UE. Această cerere de propuneri vizează IMM-urile din domeniul procesării alimentelor (inclusiv producătorii de alimente și băuturi) din partea de mijloc a lanțului valoric agroalimentar. Deşi este recunoscută importanța colaborării îndeaproape cu partenerii lanțului valoric agroalimentar, inclusiv fermierii, producătorii agricoli primari și sectorul cu amănuntul, aceştia nu sunt vizaţi în mod direct de sprijinul acestei acțiuni.
În plus, cererea de propuneri are următoarele obiective specifice:
- crearea de rețele: pentru a identifica și consolida organizațiile existente de sprijinire a industriei agroalimentare, de diferite tipuri și niveluri de maturitate, și pentru a le conecta împreună;
- modernizare: pentru a sprijini dezvoltarea organizațiilor de clustere agroalimentare în mai multe regiuni ale UE, pornind de la organizațiile existente de sprijinire a industriei, cu obiectivul ca aceste organizații să sprijine mai bine eficiența resurselor și tranziția la sustenabilitate a IMM-urilor lor;
- consolidarea capacităților: crearea și menținerea expertizei pe termen lung în materie de sustenabilitate în clusterele agroalimentare, în organizațiile de sprijin a industriei și în centrele tehnologice cu privire la toate obiectivele Codului de conduită al UE privind afacerile agroalimentare responsabile și practicile de marketing, în vederea stabilirii unei capacități operaționale de sprijinire a IMM-urilor în implementarea Codului de conduită.
Această cerere de propuneri acoperă următoarele 10 teme:
- Îmbunătățirea compoziției nutriționale și amprenta asupra mediului a produselor alimentare/mâncărurilor, de ex. prin reformularea produsului și dezvoltarea/inovarea de noi produse;
- Optimizarea și dezvoltarea de soluții inovatoare (de exemplu, în ceea ce privește ambalajele, ingredientele) pentru a preveni risipa de alimente în timpul transportului, distribuției, depozitării și utilizării la domiciliu;
- Identificarea și implementarea de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței materiale a proceselor, de ex. explorarea cauzelor și a potențialului de prevenire și reducere a risipei și pierderilor (de alimente);
- Optimizarea utilizării materiilor prime prin valorificare;
- Îmbunătățirea colaborării de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente pentru a minimiza pierderile și risipa de alimente (de exemplu, dezvoltarea de noi produse din coproduse sau produse aruncate);
- Reducerea consumului de energie și îmbunătățirea eficienței energetice pentru producție prin utilizarea unor tehnologii mai puțin consumatoare de energie și cu emisii scăzute de carbon;
- Creșterea utilizării surselor de energie regenerabilă (de exemplu, energie solară, eoliană, biomasă durabilă, coproduse);
- Îmbunătățirea eficienței apei;
- Reducerea emisiilor nete prin aplicarea de soluții durabile bazate pe bio(economie);
- Îmbunătățirea durabilității ambalajelor pentru alimente și băuturi (de exemplu, prin soluții de reutilizare și reumplere, conținut mai mare și crescut de materiale reciclate și/sau regenerabile în ambalajele alimentare).
Solicitanții trebuie să aleagă minimum 1 și maximum 3 teme din lista de mai sus. Solicitanții trebuie să aleagă cel puțin o temă care vizează îmbunătățirea eficienței resurselor pentru a contracara în mod direct inflația alimentară (de la tema nr. 3 la 8).
Bugetul disponibil: 3.000.000 EUR; în cadrul acestei cereri, se așteaptă să fie finanțate între 3 și 5 propuneri. Se acordă până la 1.000.000 euro/proiect.
Proiectele ar trebui să se încadreze în mod normal între 30 şi 36 luni. Sunt posibile prelungiri, dacă sunt justificate corespunzător și printr-o modificare a acordului de grant.
Eligibilitate: Pentru a fi eligibili, solicitanții (beneficiarii și entitățile afiliate) trebuie:
- să fie persoane juridice (organisme publice sau private);
- să fie stabilit într-una dintre țările eligibile, adică statele membre ale UE (inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM)) şi ţări non-UE (hyperl link pentru consultarea listei oficiale adusă la zi), incluzând Ucraina (acord de participare deja semnat) şi Republica Moldova (pentru moment, manifestare a interesului de participare la acţiunile programului „Piaţa unică”);
- să fie sau să reprezinte o organizație de cluster agroalimentar, o organizație de sprijinire a industriei sau un centru de tehnologie agroalimentară (centre tehnice sau tehnologice, institute agronomice, agenții de mediu, hub-uri de inovare digitală, universități politehnice sau universități agronomice/de profil, cu expertiză și experiență demonstrate pentru a oferi îndrumări tehnice companiilor agroalimentare cu privire la cele mai bune tehnologii pentru a le permite tranziția la sustenabilitate).
Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..