Accessibility Tools

Informare - finanțare europeană pentru protecție civilă și managementul riscurilor la dezastre naturale

05 Februarie 2024
Direcţia generală pentru protecţie civilă şi operaţii de ajutor umanitar (DG ECHO) din cadrul Comisiei Europene va deschide la 1 februarie a.c. finanţarea pentru 2024 “Cunoştinţe pentru acţiuni de pregătire şi prevenţie” (KAPP) din cadrul programului european “Mecanismul pentru protecţie civilă a Uniunii” (UCPM) 2021-2027.

Această finanţare este una dintre activitățile emblematice ale „Rețelei de cunoaștere a protecției civile a Uniunii” (UCPKN). Rețeaua a fost inițiată pentru a consolida legătura dintre toate inițiativele relevante și părțile interesate din UCPM. Aceasta reunește organizații și experți din domeniul protecției civile și al managementului riscurilor pentru dezastre prin crearea unui spațiu în care este încurajată inovația pentru sisteme de protecție civilă mai eficiente. Rețeaua de cunoștințe asigură, de asemenea, faptul că cele mai relevante cunoștințe devin accesibile tuturor părților interesate.
Începând din 2023, cererea de propuneri de proiecte KAPP a combinat într-o singur apel de finanţare trei cereri de propuneri separate anterior. Abordarea unificată, care este continuată în cererea din 2024, are scopul de a eficientiza finanțarea proiectelor în cadrul programului UCPM. Prevenirea, pregătirea și exercițiile la scară completă alcătuiesc cele trei „subiecte” complementare ale cererii, în timp ce construirea unei rețele ca parte a Rețelei de cunoaștere rămâne un element de bază pe parcursul întregii finanţări. Această finanţare urmărește, de asemenea, să contribuie la punerea în aplicare a obiectivelor Uniunii privind reziliența la dezastre prin dezvoltarea, validarea instrumentelor managementului riscurilor la dezastre, a conceptelor și procedurilor operaționale și a schimbului de cunoștințe. Propunerile ar trebui să urmeze, în măsura în care posibil, o abordare multi-hazard, în conformitate cu principiile directoare ale Cadrului Sendai pentru reducerea riscului de dezastre 2015-2030. Această abordare generală ar trebui să se reflecte și în cazurile de propuneri cu accent pe un singur pericol.

Prezenta cerere de propuneri are 3 tematici pentru care se pot depune propuneri de proiecte:
  1. Prevenţie (acţiuni de reducere a riscurilor de dezastru care au în vedere populaţia, mediul şi bunurile, incluzând patrimoniul cultural). Principalele priorităţi sunt: avertizarea timpurie; evaluarea riscurilor, managementul riscurilor şi anticiparea; sensibilizarea faţă de riscurile potenţiale; prevenţia faţă de incendiile pădurilor;
  2. Pregătire: priorităţile privesc pregătirea instituţională şi întărirea capacităţii de pregătire individuală prin formare şi instruire;
  3. Exerciţii la scară completă care implică toate părţile interesate din domeniul protecţiei civile: această prioritate este partea cea mai complexă ca tip de proiect şi activităţi şi vizează simularea unei situaţii de catastrofă (un scenariu), implicând instituţii, agenţii, organizaţii de la toate nivelurile de răspuns (local, regional, naţional şi european) şi activarea Mecanismului pentru Protecţie Civilă, aplicarea diferitelor strategii şi planuri de acţiune existente în astfel de situaţii şi participarea platformelor de cooperare deja existente la nivelul UE.

Termenul-limită pentru depunerea aplicaţiilor: 25 aprilie 2024

Eligibilitate: orice entitate publică sau privată. În prezent, 37 de state - cele 27 de state membre ale UE și Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Regatul Norvegiei, Republica Serbia, Republica Turcia și Ucraina - participă la UCPM.

Bugetul alocat prin această finanţare: 14.000.000 EUR; cofinanţarea este de 90%.

Propunerile trebuie să fie depuse de către un consorțiu format din cel puțin trei beneficiari din cel puțin trei state eligibile diferite.

Pe 15 februarie 2024, DG ECHO va organiza o zi de informare online cu privire la această finanţare.

Contact direct pentru detalii: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.