ULTIMĂ ORĂ
Apel comun:
„O politică de coeziune reînnoită post-2027, care să nu lase pe nimeni în urmă”
Cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile europene, #CohesionAlliance (Alianţa pentru coeziune), iniţiativă a Comitetului european al regiunilor (CoR), a lansat un apel către instituțiile europene și guvernele naționale pentru ca acestea să elaboreze o agendă cuprinzătoare a UE, care să pună în centrul său consolidarea coeziunii sociale, economice și teritoriale.
„O politică de coeziune reînnoită post-2027, care să nu lase pe nimeni în urmă” este titlul apelului lansat la cel de-al 10-lea „Summit european al regiunilor și orașelor de la Mons” (Belgia), care s-a desfăşurat în perioada 18-19 martie a.c.
Părţile interesate din întreaga Uniune Europeană care doresc să se alăture iniţiativei şi să semneze acest apel - lideri locali, judeţeni, regionali și naționali, sindicate, întreprinderi, organizații neguvernamentale și ale societății civile, dar și cetățeni obișnuiți - sunt invitate să adere la textul de mai jos:
„Noi, reprezentanții aleși ai regiunilor și orașelor din întreaga Europă, facem apel la instituțiile europene și la guvernele naționale să elaboreze o agendă a UE cuprinzătoare care să pună în centrul ei consolidarea coeziunii sociale, economice și teritoriale.
Politica de coeziune este liantul care menține Europa unită și are capacitatea de a mobiliza și implica pe toată lumea pe calea către o mai bună calitate a vieții pentru toți. Solicităm ca politica de coeziune să rămână un pilon fundamental al modelului de dezvoltare al UE și al politicii centrale de investiții descentralizate pe termen lung în cadrul financiar multianual al UE după 2027, pe baza următoarelor principii:
- Să fie o politică disponibilă pentru toate regiunile, orașele și municipalitățile. Toate „teritoriile” contează, fie că sunt situate în țări mai bogate sau mai sărace.
- Să fie o politică care ajută la ancorarea coeziunii sociale, economice și teritoriale în cadrul politicii industriale, a noului Pact verde european și al autonomiei strategice a UE.
- Să fie o politică care să aibe ca obiectiv general „tranziția justă”: calea de transformare către neutralitatea climatică va avea un impact asupra fiecărui domeniu, indiferent de caracteristici. Solicităm o Politică de coeziune post-2027 reînnoită, care să sprijine soluțiile personalizate, bazate pe principiile „tranziției juste” și disponibile tuturor regiunilor din fiecare colț al Europei.
- Să fie o politică care se bazează pe soluții bazate pe loc: diversitatea teritoriilor din UE este un atu.
- Să fie o politică care se bazează pe principiile sale de aur: management partajat, parteneriatul consolidat cu toate părțile societății, guvernare pe mai multe niveluri bazată pe un dialog autentic între autoritățile locale, regionale, naționale și ale UE.
- Să fie o politică bazată pe o nouă cultură a încrederii între diferitele niveluri de guvernare din UE.
- Să fie o politică care întărește cooperarea teritorială și sprijină inovarea teritorială și democrația.
- „Nu faceți rău coeziunii”: toate politicile UE trebuie să sprijine consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale.
Apelul poate fi semnat pe pagina de web oficială: Cohesion Alliance Joint Call (europa.eu).
Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..