Accessibility Tools

Informare: AM POCA a lansat pe 4 mai 2017 cererea de proiecte nr. IP 8/2017 cu privire la implementarea managementului calității


AM POCA a lansat pe 4 mai 2017 cererea de proiecte nr. IP 8/2017 „Sprijin pentru implementarea managementului calității, măsuri de simplificare pentru cetățeni și mediul de afaceri, sistematizarea legislației și evaluarea sistemică a cadrului de reglementare” din cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
AM POCA a lansat pe 4 mai 2017 cererea de proiecte nr. IP 8/2017 „Sprijin pentru implementarea managementului calității, măsuri de simplificare pentru cetățeni și mediul de afaceri, sistematizarea legislației și evaluarea sistemică a cadrului de reglementare” din cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Proiectele vor fi depuse în cadrul Axei prioritare 1 – Administrație publică și sistem judiciar eficiente, Obiectiv Specific 1.1: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP.

Cererea de proiecte se regăsește în sistemul informatic MySMIS, astfel:
  • Cod apel: POCA/129/1/1/ Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP
  • Titlu: IP 8/2017 – Sprijin pentru implementarea managementului calității, măsuri de simplificare pentru cetățeni și mediul de afaceri, sistematizarea legislației și evaluarea sistemică a cadrului de reglementare

Părțile interesate sunt invitate să depună fișa de proiect (Anexa nr. 1) până la data de 31 mai 2017, ora 17.00.

Mai multe detalii pe: www.fonduri-structurale.ro/stiri/18499/a-fost-lansat-un-nou-apel-de-proiecte-in-cadrul-poca

Informare din partea Serviciului Promovare Proiecte – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.