ULTIMĂ ORĂ
Obiectivul:
Această finanţare își propune să ofere autorităților locale și regionale capacitatea necesară pentru a furniza planuri și strategii sustenabile pentru tranziția energetică. Pentru a sprijini cu succes atingerea obiectivelor privind energia și clima, strategiile și planurile de tranziție trebuie să fie instituționalizate, transsectoriale și adaptate la nivelul de inovare, ambiția și contextul geografic specific al autorităților implicate.
Tipuri de acțiuni:
Acțiunile ar trebui să:
- sprijine autoritățile regionale și locale în special în dobândirea competențelor și resurselor tehnice, juridice și sociale necesare pentru a oferi o planificare energetică holistică, integrată și incluzivă, bazată pe implicarea părților interesate și pe inovațiile sociale;
- sprijine înființarea de noi forme de structuri de guvernanță participativă care să implice mai multe părți interesate și cetățenii în planificarea și implementarea tranziției la energie curată;
- acorde o atenție teritorială specifică autorităților publice care doresc să instituie procese de planificare inovatoare prin intermediul structurilor-pilot locale și/sau prin zone geografice, localităţi, provincii și regiuni care, în ciuda nivelului lor semnificativ de ambiție, sunt încă în urmă, sunt afectate de tranziție și nu sunt încă pe deplin angajate în aceasta.
Eligibilitate: orice entitate publică şi privată legal constituită în statele membre ale UE şi ţări terţe participante la program, lista oficială este disponibilă aici: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/docs/2021-2027/life/guidance/list-3rd-country-participation_life_en.pdf
Bugetul total: 7.000.000 EUR; cofinanţare de până la 95%
Data limită pentru depunerea aplicațiilor: 12 ianuarie 2022
Surse de informare şi documente oficiale: Regulamentul programului Life (versiunea în limba română): https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32021R0783&from=EN
Toate detaliile despre această finanţare sunt disponibile pe platforma europeană "Funding and Tender Opportunities".
Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.















