Accessibility Tools

Cerere de manifestare a interesului pentru participare la Parteneriatul pentru actuala perioadă de programare 2021-2027

22 Noiembrie 2021
Comisia Europeană prin Direcţia generală politică regională şi urbană lansează o cerere de manifestare a interesului pentru a deveni unul din membrii viitoarei Comunităţi Europene pentru practică în privinţa Parteneriatului pentru actuala perioada de programare 2021-2027.

Sarcinile grupului de experţi:
  1. să faciliteze schimbul de experiență în ceea ce privește parteneriatul;
  2. să stimuleze dezvoltarea capacităților, altele decât cele de la nivel național;
  3. să difuzeze rezultatele relevante, în special bunele practici și abordările inovatoare;
  4. să revizuiască aplicarea și funcționarea Codului european de conduită și să elaboreze propuneri pentru o eventuală actualizare a acestuia.
Grupul va fi format din maximum 200 de membri, asigurându-se participarea proporțională a unor grupuri specifice (de exemplu, 81 de organisme de coordonare/autorități de management, 119 autorități locale și regionale, parteneri sociali și economici și organizații ale societății civile, universități/organizații de cercetare).

Eligibilitate: administrații locale, județene şi alte autorități publice, parteneri economici şi sociali, entități relevante care reprezintă societatea civilă, implicate în aspectele de mediu, incluziunea socială, respectarea drepturilor fundamentale, organizații de cercetare şi inovare.

Data limită pentru depunerea aplicațiilor: 31 decembrie 2021

Contact pentru detalii şi depunerea aplicațiilor: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; aplicațiile se depun doar în limba engleză.

Textul oficial al cererii şi formularul pentru aplicare (EN) se află în ataşament.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.