Accessibility Tools

Adresă de informare privind accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene

19 Aprilie 2016

Adresă de informare privind accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene – decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operaţiunilor de urgenţă intreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundaţiile din perioadele 14 – 31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi pe 28 iulie – jumătatea lunii august 2014 în Regiunea de dezvoltare Sud Vest Oltenia.
Adresă de informare
privind accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene – decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operaţiunilor de urgenţă intreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundaţiile din perioadele 14 – 31 mai 2014 pe întreg teritoriul României şi pe 28 iulie – jumătatea lunii august 2014 în Regiunea de dezvoltare Sud Vest Oltenia.

Uniunea Europeană a constituit în anul 2002 Fondul de Solidaritate, ca instrument financiar nerambursabil de susţinere a statelor membre în eventualitatea unor dezastre naturale majore. Prin HG 1021/2015, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a fost desemnat Autoritate de Implementare pentru suma de 5.429.953 euro în vederea susţinerii financiare a autorităţilor administraţiei publice locale pentru opraţiunile de urgenţă şi de recuperare efectuate pentru readucerea în starea iniţială de funcţionare a obiectivelor afectate de inundaţiile din primăvara şi vara anului 2014. Subliniem faptul că beneficiarii finali ai FSUE pot fi autorităţile administrativ teritoriale.

MDRAP, prin Unitatea de Implementare a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (UI – FSUE), constituită prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publise nr. 159/2016, va deconta cheltuielile eligibile efectuate de unităţile administrativ teritoriale pentru readucerea la stadiul iniţial de funcţionare a obiectivelor de infrastructură efectate de inundaţiile din perioadele mai sus menţionate.

Toate detaliile cu privire la documentaţia necesară, precum şi informaţii legate de modalitatea de aplicare sunt disponibile pe site-ul MDRAP în secţiunea dedicată Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene – http://www.mdrap.ro. Menţionăm că dosarele cu documentaţia justificativă vor putea fi depuse începând cu data de 11 aprilie 2016 la Registratura MDRAP, cu menţiunea « pentru Unitatea de Implementare UI – FSUE », cu termen limită pentru depunere 15 octombrie 2016.

Pentru informaţii suplimentare cu privire la accesarea FSUE, persoanele de contact sunt: Dorin CIOMAG, şef serviciu, coordonatorul UI – FSUE la nivelul MDRAP, tel. 021 314 96 55, 0726 722 992, fax 021 319 86 82, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Florin PRODAN, secretariat UI-FSUE, tel. 021 316 13 54, 0723 139 445, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactaţi la: Serviciul Promovare a Proiectelor de Dezvoltare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon : 0262 211 947, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.