CONSILIUL JUDEŢEAN
ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind repartizarea pe destinaţii a sumei prevăzute în bugetul Judeţului Maramureş, pe anul 2020 pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor non profit de interes general, în domeniul sportului
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică nr. 4074/2020;
- Raportul de specialitate al Direcției Economice şi Patrimoniu nr. 4263/2020;
- avizele favorabile ale Comisiei pentru activităţi de turism, tineret şi sport precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
- Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 664/2018 privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive;
- Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 31/2020 privind aprobarea bugetului propriu al Judeţului Maramureş, pe anul 2020;
- Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 60/2020 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul judeţului a programelor, proiectelor şi acțiunilor în domeniul sportului;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Sumele destinate finanţării proiectelor în cadrul programelor sportive de utilitate publică, prevăzute în bugetul judeţului pe anul 2020, se repartizează pe programe astfel:
- Programul „promovarea sportului de performanţă” – 2.500 mii lei. Sumele destinate acestui program vor fi repartizate cluburilor/asociaţiilor sportive de performanţă, de prim eşalon, în funcţie de contribuţia acestora la sporirea prestigiului în ţară a Judeţului Maramureş şi a României pe plan internaţional, de realizările obţinute şi vor fi alocate în baza contractelor încheiate cu fiecare club/asociaţie;
- Finanţarea programelor structurilor sportive altele decât cele prevăzute la lit. a) – 1.500 mii lei. Sumele destinate acestui program vor fi repartizate pe baza selecţiei publice de proiecte, organizată în condiţiile legii, urmărindu-se încurajarea participării a cât mai mulţi cetăţeni la practicarea activităţilor fizice şi sportive.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 62 Baia Mare, 24 martie 2020
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 25 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o „abţinere” în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 24 martie 2020. Au fost prezenţi 27 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.