ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind retragerea unor sume alocate pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim eșalon Clubul Sportiv Municipal Baia Mare – echipa de rugby CSM Știința Baia Mare
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcției Finanțare, Turism și Relații publice nr. 27573/2025;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 27644/2025;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr. 27641/2025;
- Adresele Clubului Sportiv Municipal Baia Mare nr. 1332/02.12.2025 înregistrată la Consiliul Judeţean Maramureş cu nr. 27092/02.12.2025 și nr. 1356/05.12.2025 înregistrată cu nr. 27461/05.12.2025;
- nr. 79/2025 privind aprobarea bugetului Judeţului Maramureş pe anul 2025; - nr.106/2025 privind repartizarea pe destinaţii a sumei prevăzute în bugetul Judeţului Maramureş pe anul 2025 pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non profit de interes general, în domeniul sportului;
- nr. 86/2025 privind stabilirea structurilor sportive de performanță de prim eșalon care pot beneficia de finanțarea programelor sportive în anul 2025;
- nr. 133/2025 privind alocarea unei sume din bugetul județului pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim eșalon Clubul Sportiv Municipal Baia Mare – echipa de rugby CSM Știința Baia Mare;
- Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 36 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. (f), art. 182 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1), lit. a), precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă retragerea sumei de 900 mii lei din suma alocată pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim eșalon Clubul Sportiv Municipal Baia Mare – echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare, cu diminuarea corespunzătoare a sumei prevăzute în Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 133/2025 privind alocarea unei sume din bugetul județului pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim eșalon Clubul Sportiv Municipal Baia Mare – echipa de rugby CSM Știința Baia Mare.
Art.2. Se mandatează Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş pentru semnarea Actului adițional la Contractul de finanţare a structurii sportive beneficiare.
Art.3. Se aprobă majorarea fondului de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean cu suma de 900 mii lei, prevăzută la art. 1.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţia Economică;
- Direcţia Juridică;
- Direcția Finanțare, Turism și Relații Publice;
- Clubul Sportiv Municipal Baia Mare.
PREŞEDINTE
GABRIEL VALER ZETEA
GABRIEL VALER ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 347 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 10 decembrie 2025
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 10 decembrie 2025. Total membri 35.















