Accessibility Tools

Hotărârea nr. 211 din 13.08.2026

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea listei structurilor sportive care beneficiază de finanţare nerambursabilă, declarate eligibile la sesiunea de finanţare din anul 2026

Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice nr. 18199/2026;
  • Raportul Direcției Economice nr. 18224/2026;
  • Raportul Serviciului Juridic și Contencios Administrativ nr.18226 /2026;
  • Procesul verbal al Comisiei de selecție a ofertelor pentru acordarea finanțărilor nerambursabile a programelor, proiectelor și acțiunilor în domeniul sportului nr. 18041/ 2026;
Ținând cont de prevederile:
  • Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului nr. 664/2018 privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive;
  • Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 128/2026 privind repartizarea pe destinații a sumei prevăzute în bugetul Județului Maramureş pe anul 2026 pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non profit de interes general, în domeniul sportului;
  • Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 105/24.04.2025 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul județului a programelor, proiectelor și acțiunilor în domeniul sportului;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru activități de tineret și sport și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a), precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se aprobă lista structurilor sportive care beneficiază de finanţare nerambursabilă şi sumele alocate proiectelor din domeniul sport, declarate eligibile la sesiunea de finanţare din anul 2026, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş;
  • Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice;
  • Direcției Economice;
  • Compartimentul Administrație Publică și Pregătiri Ședințe;
  • Beneficiarilor finanţărilor nerambursabile.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 211 
Baia Mare, 13 august 2026

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 de voturi “pentru” în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 13 august 2026. Total membri în funcție 34.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Pasajul Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)

Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.