ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂRE
privind instituirea de restricţii de circulaţie pe unele sectoare de drumuri judeţene

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramu-reş, Referatul Direcţiei Tehnice precum şi avizul favorabil al comisiei de specialitate;
          În baza O.G. nr. 43/1997 republicată, privind regimul drumurilor;
          În temeiul art. 104 (1) şi art. 109 din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată,
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. (1) Se instituie restricţii de circulaţie pe sectoarele de drumuri judeţene, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane şi vehicule care deservesc exploatarea minieră Şuior, în intervalele prevăzute în anexa nr.1.
          (2) Circulaţia vehiculelor neînmatriculate chiar dacă sunt înregistrate la autorităţile locale, este interzisă în perioadele din an şi intervalele prevăzute în anexa nr.1.
          Art.2. În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
  • administrarea drumurilor judeţene se asigură de către C.J. conform art. 22 din OG nr.43/1997 republicată privind regimul drumurilor;
  • vehicule rutiere - orice autovehicul rutier, având cel puţin două axe sau un ansamblu format dintr-un autovehicul şi semiremorcă ori remorcă tractată de acesta;
  • vehicul destinat exclusiv transportului de persoane – autoturism, microbuz, autobuz, autocar.
          Art.3. Se exceptează de la prevederile art.1 vehiculele deţinute de Ministerul Apărării Naţionale, de unităţile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, de serviciile publice de ambulanţă, de serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aşa cum sunt definite în OG 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă aprobată prin Legea nr.363/2002 cu modificările şi completările ulterioare, vehiculele care efectuiază transportul în interesul NATO sau a Parteneriatul pentru Pace, aşa cum sunt în Legea nr.23/1996 pentru ratificarea Acordului dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state la parteneriatul pentru pace cu privire la statul forţelor şi a protocolului adiţional încheiate la Bruxelles la 19 iunie 1995, vehiculele deţinute de instituţii ale statului cu atribuţii în securitatea şi siguranţa naţională, vehiculele deţinute de administratorul drumului, precum şi vehiculele care efectuează transporturile în anexa nr. 2.
          Art.4. Administratorul drumului va realiza semnalizarea corespunzătoare a sectoare-lor de drumuri supuse restricţiei de circulaţie cu avizul Poliţiei rutiere şi va informa participanţii la trafic asupra restricţiei impuse prin prezenta hotărâre.
          Art.5. Nerespectarea prevederilor art.1 din prezenta, constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 60 alin (1) lit. g) din OG nr. 43/1997 republicată, cu amendă de la 3.000 la 4.000 lei.
          Art.6. Anexele 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.7. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice Administraţie Publice;
  • Direcţiei Tehnice;
  • Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş – Serviciul Circulaţie;
  • Ministerului Transporturilor;
  • Participanţilor la trafic prin mijloace mass-media.

Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Con-siliului judeţean Maramureş din data de 27 noiembrie 2007.

PREŞEDINTE,
Marinel KOVACS
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru DUMUTA
Baia Mare, 27 noiembrie 2007
Nr. 164

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.