Hotărârea nr. 163 din 30.08.2021

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Piață tradițională în localitatea Șomcuta Mare”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr. 17694/2141/25.08.2021;
  • Raportul de specialitate al Directiei Economice Nr.17813/2021
          În baza prevederilor:
  • Art. 173 alin. (1) lit. (e), (f), alin. (7) lit. (c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care stabilesc că autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd și sursele de finanțare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere;
  • Art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care permit mai multor autorități contractante să deruleze în comun proceduri de achiziții publice.
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 173 alin. (1), lit. (f), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
          Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș și U.A.T. Orașul Șomcuta Mare, în vederea implementării unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiții „Piață tradițională în localitatea Șomcuta Mare”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. (1) Se aprobă finanțarea din bugetul local a cotei ce îi revine Consiliului Județean Maramureș, estimate la nivelul sumei de 102.900,00 (TVA inclus), pentru achiziționarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, necesar pentru realizarea obiectivului de investiții „Piață tradițională în localitatea Șomcuta Mare”.
          (2) Suma finală va fi stabilită după finalizarea procedurii de achiziție publică a serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice și va fi repartizată în mod corespunzător între parteneri.
          Art.3. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Maramureș să semneze toate documentele în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, respectiv, a prevederilor Acordului de parteneriat (Anexă).
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al județului și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureș;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • U.A.T. Orașul Șomcuta Mare.

PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 163
Baia Mare, 30 august 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi pentru și două neparticipări , în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 30 august 2021. Au fost prezenți 30 din 33 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.