JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
ROMÂNIA
Stema RO
HOTĂRÂRE
privind însuşirea documentaţiei cadastrale pentru un imobil din domeniul public al judeţului Maramureş situat în Baia Mare, str. B. Delavrancea nr. 25/A

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Economice şi Patrimoniu, documentaţia cadastrală precum şi avizele favorabile ale comisiei pentru activităţi economico-financiare şi ale comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          În conformitate cu prevederile art.3 al. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietatea publică;
          În baza art.91 al (1) litera c) şi f), şi art. 97 al. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se însuşeşte documentaţia cadastrală pentru un imobil din domeniul public al judeţului Maramureş având următoarele date de identificare: C.F.536, Nr. topo.: 1626/1/1; C.F.2106, Nr. topo.: 1625/1/6, C.F.2292, Nr. topo.:1631/2/2,1632/11/2,1631/13; C.F.4338, Nr. topo.: 1633/6/1; C.F.4464, Nr. topo.:1631/4/2,1632/5; C.F.9577, Nr. topo.: 1611/227; C.F.24270, Nr. topo.: 1633/14/7; C.F.24422, Nr. topo.: 1645/13/2/1; C.F.112363, Nr. topo.: 1633/17/4; NR. CAD. 116832 şi fără date de C.F. o suprafaţă de teren de 442 mp., însumând o suprafaţă de teren de 7253 mp., conform planurilor de amplasament şi delimitare care fac parte din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă lista bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului aferente Şcolii gimnaziale speciale Baia Mare conform anexei la prezenta hotărâre.
          Art.3. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Maramureş şi anexa la contractul de administrare încheiat între Consiliul Judeţean Maramureş şi Şcoala gimnazială specială Baia Mare nr.1824/205/2003.
          Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului judeţului Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Şcolii gimnaziale speciale Baia Mare;
  • Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş.

          Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 27 august 2014. Au fost prezenţi 32 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 27 august 2014
Nr. 133

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.