ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind majorarea tarifului lunar pentru agenții de securitate din cadrul Serviciului Județean de Pază Maramureș
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Guvernanță Corporativă și Monitorizare Instituții de Cultură nr. 14917/2026;
- Raportul de specialitate al Serviciului Juridic și Contencios Administrativ nr. 15115/20226;
- Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 15289/2026;
- Adresa Serviciului Județean de Pază Maramureș nr. 278/2026, înregistrată la registratura Consiliului Județean Maramureș cu nr. 13083/2026;
- Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 81/20.09.2005 privind înființarea Serviciului Județean de Pază Maramureș;
- Legii nr. 153/2017 CADRU privind salarizarea personalului plǎtit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 146/2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
În temeiul prevederilor art. 173 alin. (3) lit. a), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57 /2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureș adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă majorarea tarifului lunar pentru agenții de securitate din cadrul Serviciului Județean de Pazǎ Maramureș de la 6584 lei/agent de securitate /lună la 7032 lei/agent de securitate/lună, începând cu luna iulie 2026.
Art.2. La data prezentei hotărâri, încetează aplicabilitatea Hotărârii Consiliului Județean Maramureș nr. 244 din 28 iunie 2024.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Serviciului Resurse Umane, Guvernanță Corporativă și Monitorizare Instituții de Cultură;
- Direcţiei Economice;
- Serviciului Judeţean de Pazǎ Maramureş.
PREŞEDINTE
Gabriel-Valer ZETEA
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 192 Baia Mare, 14 iulie 2026
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 14 iulie 2026. Total membri în funcție 34.















