JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind însuşirea documentaţiei cadastrale de actualizare de date pentru imobilele aparținând domeniului public al județului Maramureș, situate în municipiul Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 13

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice şi Patrimoniu 10936/2019;
  • Documentaţia cadastrală întocmită de S.C. „P.M. GROUP TRADE” S.R.L.;
  • avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare și a prevederilor Ordinului nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;
          În conformitate cu prevederile art. 287, lit. b) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se însuşește documentaţia cadastrală de actualizare de date pentru imobilele aparținând domeniului public al judeţului Maramureş, situate în municipiul Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 13 având nr. cadastral 125549, în suprafață de 7927 mp., actualizându-se informațiile tehnice ale clădirilor C1 și C2, conform Planului de amplasament și delimitare a imobilului, anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă actualizarea informațiilor tehnice ale clădirilor C1 și C2, acestea având următoarea descriere:
          C1 – Centrul Cultural Maramureș, bloc A, S+D+P+3, edificat în 1987, Scd = 2727 mp., Suprafața construită la sol = 816 mp.
          C2 – Centrul Cultural Maramureș, bloc B, S+D+P+4, edificat în 1987, Scd = 4504 mp., Suprafața construită la sol = 1196 mp.
          Art.3. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Maramureş
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Municipiului Baia Mare;
  • Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 217 
Baia Mare, 26 septembrie 2019 

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 de voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 26 septembrie 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.