Accessibility Tools

Hotărârile autorităţii deliberative

privind preluarea unui teren din domeniul public al orașului Baia Sprie în domeniul public al Județului Maramureș
privind aprobarea depunerii cererii de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Extindere și Modernizare Terminal pentru Pasageri la Aeroportul International Maramureș”
privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai proiectului „Consolidarea capacității unităților de învățământ de stat din județul Maramureș în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2”, propus spre finanțare prin POIM 2014-2020 , cod SMIS 149341
privind participarea Județului Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș la finanțarea și realizarea în comun cu autorități și instituții publice, a proiectului de interes județean „Cooperarea privind creșterea capacității operaționale la nivelul Județului Maramureş în vederea asigurării eficiente și unitare a asistenței umanitare adecvate pentru persoanele refugiate/intrate pe teritoriul României și pentru cetățenii și autoritățile publice de pe teritoriul Ucrainei”
privind completarea Anexei 1 la hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 54/2022 privind participarea Județului Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș la finanțarea și realizarea în comun a proiectului de interes județean „Cooperarea privind creșterea capacității operaționale la nivelul Județului Maramureş în vederea asigurării eficiente și unitare a asistenței umanitare adecvate pentru persoanele refugiate/intrate pe teritoriul României și pentru cetățenii și autoritățile publice de pe teritoriul Ucrainei”
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Maramureş”, pe anul 2022
privind încheierea unui Act Adiţional la Acordul de parteneriat încheiat între D.G.A.S.P.C. Maramureș și Asociatia Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, în proiectul „Tranziția spre servicii sociale în comunitate” POCU 2014 -2020
privind încheierea unui Act Adiţional la Acordul de parteneriat încheiat între D.G.A.S.P.C. Maramureș și Asociatia Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, în proiectul „Furnizare de servicii sociale integrate în comunitate” POCU 2014 -2020
privind participarea Consiliului Judetean Maramureș la realizarea în comun cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a proiectului de interes judetean „Maramureşul susţine excelența”
privind utilizarea excedentului anual al bugetului judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar pe anul 2021
privind aprobarea unor măsuri suplimentare în vederea implementării proiectului ”TESTĂM PENTRU SĂNĂTATEA MARAMUREȘENILOR” în anul 2022
privind participarea Județului Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș la finanțarea și realizarea în comun a proiectului de interes județean „Cooperarea privind creșterea capacității operaționale la nivelul Județului Maramureş în vederea asigurării eficiente și unitare a asistenței umanitare adecvate pentru persoanele refugiate/intrate pe teritoriul României și pentru cetățenii și autoritățile publice de pe teritoriul Ucrainei”
privind încheierea Acordului de parteneriat între UAT Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și UAT Municipiul Baia Mare pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare – Recea)”
privind încheierea Acordului de parteneriat între UAT Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și UAT Municipiul Baia Mare pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)”
privind încheierea Acordului de parteneriat între UAT Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și UAT Municipiul Baia Mare pentru aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Modernizare și reabilitare pod peste Râul Săsar - Str. Europa, Municipiul Baia Mare”
privind încheierea Acordului de parteneriat între UAT Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și UAT Municipiul Baia Mare pentru aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Pasaj rutier zona Independenței intersecție cu Str. Europa din Municipiul Baia Mare”
privind încheierea Acordului de parteneriat între UAT Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și UAT Municipiul Baia Mare pentru aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Modernizare și reabilitare Str. Europa și Str. Dumbravei, Municipiul Baia Mare”
privind încheierea Acordului de parteneriat între UAT Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și UAT Municipiul Baia Mare pentru aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Modernizare și reabilitare DJ183-Baia Mare-Izvoare-DN18”
privind desemnarea reprezentanților Unității Administrativ Teritoriale Județul Maramureș – Consiliul Județen Maramureș în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Comercială ,,Parcuri Industriale Maramureș” S.A din Consiliul Județean Maramureș
privind numirea unui administrator provizoriu în cadrul Consiliului de Administrație la Societatea Comercială „Parcuri Industriale Maramureș S.A

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.