Accessibility Tools

Hotărârea nr. 70 din 13.03.2024

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea promovării proiectului 4_SAFE Strengthening Adaptive Frameworks for Enhanced Preparedness and Resilience against Natural and Human-Made Hazards (4_SAFE Consolidarea cadrului necesar pentru pregătirea și rezistența împotriva pericolelor naturale și provocate de om)

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte nr. 5592/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr.5654/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr.5662/2024;
          Ținând cont de prevederile:
  • Programului Interreg VI-A NEXT Ungaria Slovacia România Ucraina (Programul) este implementat conform Politicii de Coeziune în cadrul financiar al Uniuni Europene 2021-2027 sub Instrumentul de Vecinătate;
  • Regulamentului de Implementare al Comisiei (UE) Nr. 2021/947, implementat de Regulamentul de stabilire a dispoziţiilor comune (CPR) Nr 2021/1060 al Parlamentului European, precum şi Regulamentul (Interreg) (CE) Nr. 2021/1059 al Parlamentului European;
  • Deciziei CE, C(2022) 8029 din 3 noiembrie 2022;
  • Art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. (f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă participarea județului Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș în cadrul proiectului 4_SAFE Strengthening Adaptive Frameworks for Enhanced Preparedness and Resilience against Natural and Human-Made Hazards (4_SAFE Consolidarea cadrului necesar pentru pregătirea și rezistența împotriva pericolelor naturale și provocate de om), propus la finanțare în cadrul programului INTERREG VI-A NEXT; Programul Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2021-2027, cât și a asigurarea fondurilor necesare implementării proiectului anterior menționat în cazul în care acesta va fi selectat la finanțare.
          Art.2. Se aprobă valoarea de 3.496.143,44 euro cu TVA (17.369.889,45 lei cu TVA) reprezentând valoarea proiectului aferentă județului Maramureș, din care 3.146.529,09 euro cu TVA finanțare europeană (15.632.900,47 lei cu TVA, reprezentând 90% din valoarea proiectului), 174.807,17 euro cu TVA (868.494,46 lei cu TVA reprezentând 5% cofinanțarea națională a proiectului, respectiv 174.807,18 euro cu TVA (868.494,51 lei cu TVA reprezentând 5% cofinanțarea județului Maramureș. Valoarea în lei s-a calculat la cursul inforeuro din luna martie.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş și se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică;
  • Direcţia Economică;
  • Direcția Arhitect Șef;
  • Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte;

PREŞEDINTE,
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 70
Baia Mare, 13 martie 2024

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi “pentru” și 1”neparticipare” la vot în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 13 martie 2024. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.