ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea ”Strategiei investiţionale a județului Maramureș pentru perioada 2021-2030”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Biroului Relații Publice, Secretariat ATOP și Relații Internaționale nr. 15.014/28.06.2022;
- Raportul de specialitate al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte - Compartiment strategii și consultanță de specialitate nr. 15.097/29.06.2022;
- Prevederile Contractului de Finanțare nr. 344/22.04.2019 încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Județul Maramureș, privind acordarea finanțării nerambursabile de către AM POCA pentru implementarea proiectului MaraStrategy;
- Prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. b), alin 3 lit. d), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă ”Strategia investiţională a județului Maramureș pentru perioada 2021-2030”, elaborată în cadrul proiectului „MaraStrategy", cod SIPOCA 556 / cod SMIS 126337, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. ”Strategia investiţională a județului Maramureș pentru perioada 2021-2030” va fi publicată pe site-ul Consiliului Județean Maramureș.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice;
- Direcției Economice;
- Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
- Biroului Relații Publice, Secretariat ATOP și Relații Internaționale.
PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 451 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 08 decembrie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi “pentru” și 4 neparticipări la vot, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 08 decembrie 2023. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.