ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contractării de la Ministerul Finanțelor a unui împrumut, în valoare 15.000.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 229/2023, cu modificările ulterioare
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- a) art. 1 alin. (5), art. 120 şi ale art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
- b) art. 9 paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- c) art. 7 alin. (2), precum şi ale art. 1.166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contracte;
- d) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b) şi ale art. 155 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- e) art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- f) art. 61-66 şi ale art. 761 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- g) art. 2 lit. c), k), p), art. 5 alin. (1), ale art. 6, 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- h) art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 229/2023, cu modificările ulterioare;
- i) Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează următoarele avize, prevăzute de lege:
- a) Referatul de aprobare prezentat de către Preşedintele U.A.T. Județul Maramureş, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 18165/28.07.2023.
- b) 1. Raportul Direcţiei Economice, nr.17850/25.07.2023;
2. Raportul Direcției de Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr.17847/25.07.2023; - c) viza de control financiar preventiv propriu acordată asupra acestui proiect de operaţiune;
- d) avizul comisiei de specialitate a Consiliului Județean Maramureș, Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de 15.000.000 lei, cu o maturitate de 5 ani.
Art.2. Contractarea împrumutului prevăzut la art. 1 se face pentru proiectul „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Maramureș”, pentru care va fi întocmită cererea pentru autorizarea contractării împrumutului.
Art.3. Din bugetul local al U.A.T. Județul Maramureș se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la art. 1.
Art.4. (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a U.A.T. Județul Maramureș următoarele date:
- a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
- b) valoarea împrumutului contractat, în valuta de contract;
- c) gradul de îndatorare al U.A.T Județul Maramureș;
- d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a împrumutului;
- e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
- f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Președintele U.A.T Județul Maramureș. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului U.A.T Județul Maramureș, în termenul prevăzut de lege, Președintelui U.A.T Județul Maramureș şi prefectului judeţului Maramureș şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul Consiliului Județean Maramureș, precum şi pe pagina de internet www.cjmaramures.ro.
PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 273 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 31 iulie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 25 de voturi “pentru” și 5 neparticpări la vot, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 31 iulie 2023. Au fost prezenți 30 din 35 de membri ai consiliului județean.