Accessibility Tools

Hotărârea nr. 264 din 23.11.2017

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind defalcarea, pe drumuri județene și activităţi a sumelor aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.673/21.09.2017

          Având în vedere expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Tehnice şi Investiţii, Referatul „S.C. Drumuri – Poduri Maramureş” S.A., şi avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, ale Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală, ale Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaţionale precum şi ale Comisiei pentru urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului;
          În baza prevederilor O.G. nr. 71 / 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local cu modificările şi completările ulterioare şi ale H.G. nr. 955 / 2004 pentru aprobarea reglementărilor – cadru de aplicare a O.G. nr. 71/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local şi ale art. 22 din Ordonanţa nr. 43/ 1997 privind regimul juridic al drumurilor cu modificările şi completările ulterioare precum şi ale H.G. nr. 673/21.09.2017 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni;
          În temeiul prevederilor art. 91 alin. (5) lit. a) pct.12 şi ale art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă defalcarea, pe drumuri județene și activități a sumelor aprobate prin H.G. nr. 673/21.09.2017, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Din economiile valorice care se vor realiza ca urmare a neatingerii preţurilor maximale estimate şi aprobate se vor putea suplimenta cantităţile de lucrări la aceeaşi activitate sau altele necesare dar fără a depăşi valoarea total aprobată pe drumul respectiv.
          Art.3. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică la:
  • Instituţia Prefectului – judeţul Maramureş;
  • Direcţia Tehnică şi Investiţii;
  • Direcţia Economică şi Patrimoniu
  • Direcţia Juridică şi Administraţie Publică;
  • S.C. Drumuri – Poduri Maramureş S.A.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 voturi „pentru” și două neparticipări la vot în şedinţa ordinară din 23 noiembrie 2017. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

PRESEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDETULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 23 noiembrie 2017
Nr. 264

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.