ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea inițierii procedurii de contractare a unui credit bancar pentru realizarea unor lucrări de investiţii de interes judeţean
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş.
- Raportul Direcţiei Economice, nr.14447/20.06.2023;
- Raportul Directiei Juridice nr.14469/2023;
- Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
În temeiul art. 173 alin. (1) lit. f), alin. (3) lit. a), ale art.182 alin. (1) precum şi ale art. 196, alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă inițierea procedurii de contractare a unui credit bancar pe termen lung de către Judeţul Maramureş, în valoare de 100.000 mii lei, cu o maturitate de 15 ani, perioadă de graţie de 4 ani, cu încadrarea în gradul de îndatorare de cel mult 30% din totalul veniturilor proprii, pentru realizarea unor obiective de investiții de interes public județean.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice.
PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 233 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 22 iunie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi “pentru” și 3 neparticipări la vot, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 22 iunie 2023. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.