Accessibility Tools

Hotărârea nr. 231 din 29.10.2021

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind neexercitarea dreptului de preempţiune asupra imobilului monument istoric, situat în Municipiul Sighetu Marmației, Piața Libertății, nr. 5

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 22195/26.10.2021;
  • Înștiințarea privind intenția de vânzare a imobilului înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 21926/21.10.2021;
  • Adresa Direcției Județene pentru Cultură Maramureș nr. 1783/21.10.2021;
          În baza prevederilor:
  • Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă neexercitarea de către Judeţul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra imobilului monument istoric, cod LMI MM-II-m-B-04715, situat în Sighetu Marmației, Piața Libertății, nr. 5, imobil alcătuit din teren în suprafață de 819 mp și construcții cu un regim de înălțime de S+P+E, conform C.F. nr. 52757 Sighetu Marmației, nr. topo 896/1, indiferent de oferta de vânzare.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcția Arhitect Șef;
  • Direcţiei Juridice;
  • Municipiului Sighetu Marmației;
  • Direcției Județene pentru Cultură Maramureș;
  • Doamnei Terdik Magdalena și Pop Terezia, prin mandatar Lupșe Mariana Silvia.

PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 231
Baia Mare 29 octombrie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 de voturi pentru , în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 29 octombrie 2021. Au fost prezenți 31 din 33 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.