Accessibility Tools

Hotărârea nr. 225 din 11.11.2016

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean, pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare Drumul Nordului - Maramureş, etapa I”

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Referatul comun al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte și al Direcţiei Tehnice şi Investiţii precum şi avizele favorabile ale Comisiei juridice şi de disciplină, ale Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului şi ale Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaţionale;
          Văzând prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local;
          În temeiul prevederilor art. 91, alin. (1) lit. (f) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare,
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean, pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare Drumul Nordului - Maramureş, etapa I”, potrivit planului de amplasament prevăzut în anexă - suport CD.
          Art.2. Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean „Reabilitare Drumul Nordului – Maramureş, etapa I”, expropriator fiind Județul Maramureș, prin Consiliul județean Maramureș,
          Art.3. Se mandatează Președintele Consiliului județean Maramureș ca, prin aparatul de specialitate, să întreprindă demersurile necesare pentru pregătirea documentației de expropriere, care va fi supusă ulterior aprobării Consiliului județean Maramureș.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş,
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiţii;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 voturi „pentru” şi 2 neparticipări la vot în şedinţa extraordinară din 11 noiembrie 2016. Au fost prezenţi 28 din totalul de 34 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează
pentru SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş - Director executiv D.J.A.P.
Baia Mare, 11 noiembrie 2016
Nr. 225

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.