Accessibility Tools

Hotărârea nr. 213 din 05.10.2021

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Piață tradițională în Orașul Borșa”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
          În baza prevederilor:
  • Art. 173 alin. (1) lit. (e), (f), alin. (7) lit. (c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care stabilesc că autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd și sursele de finanțare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 173 alin. (1), lit. (f), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
          Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș și U.A.T. Orașul Borșa, în vederea implementării unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiții „Piață tradițională în Orașul Borșa”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Maramureș să semneze toate documentele în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, respectiv, a prevederilor Acordului de parteneriat cuprins în Anexa la prezenta.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al județului și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureș;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • U.A.T. Orașul Borșa.

PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN

Nr. 213
Baia Mare, 05 octombrie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi pentru și o neparticipare în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 05 octombrie 2021. Au fost prezenți 29 din 33 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.