ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Județean Maramureș la realizarea evenimentului cultural ,,Serbările comunei Bistra cu Festivalul cântecului și jocului ucrainean”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Biroului Turism și Promovarea Județului nr. 15708/06.07.2022
- Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 15711/2022;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr. 15717 / 2022;
- Adresele Primăriei Comunei Bistra nr. 2390/20.05.2022 2834/06.07.2022, înregistrate la Consiliul Județean Maramureș sub nr. 11481/20.05.2022 și 15691/06.07.2022;
Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe, Comisia de învățământ, cultură și culte și Comisia juridică și de disciplină;
În temeiul art. 173 alin. (1), lit. e) și f), alin. (7), lit. c), art. 182 alin. (1) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a), art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă participarea U.A.T Județul Maramureș prin Consiliului Județean Maramureș, la realizarea evenimentului cultural ,,Serbările comunei Bistra cu Festivalul cântecului și jocului ucrainean”, care se va desfășura în data de 24.07.2022.
Art.2. Se aprobă alocarea sumei de 30 mii lei, din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Judeţului Maramureş, prevăzut în bugetul județului Maramureș pe anul 2022, în vederea participării la realizarea proiectului prevăzut la art.1.
Art.3.. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între U.A.T Județul Maramureș prin Consiliul Judeţean Maramureş cu U.A.T Bistra, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică;
- Direcţia Economică;
- Biroul Turism și Promovarea Județului;
- U.A.T Comuna Bistra.
PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 205 Baia Mare, 07 iulie 2022
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi „pentru” în ședința extra extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 07 iulie 2022. Au fost prezenți 26 din 35 de membri ai consiliului județean.