ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea contribuţiei Consiliului judeţean la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice şi avizul favorabil al comisiei pentru activităţi economico-financiare; În temeiul art. 36 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
În baza art. 91 alin. (3) litera a) şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215 /2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă utilizarea din rezerva bugetară constituită la dispoziţia Consiliului judeţean Maramureş a sumei de 366 mii lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică integral sau în extras:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei generale a finanţelor publice Maramureş;
- Compartimentului de pregătire a şedintelor şi relaţii cu consilierii;
- Direcţiei economice;
- Partenerilor interesaţi.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean din data de 28 noiembrie 2008.
PREŞEDINTE,
Mircea Man
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 28 noiembrie 2008 Nr. 191