Accessibility Tools

Hotărârea nr. 156 din 25.07.2019

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind alocarea unor sume din bugetul judeţului pentru finanţarea nerambursabilă a unor proiecte culturale, din fondul destinat nevoilor culturale de urgenţă

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei juridice şi administraţie publică;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
          Ţinând cont de avizele favorabile ale:
  • Comisiei pentru buget – finanţe;
  • Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural;
  • Comisiei juridice şi de disciplină; Văzând solicitările depuse de către Asociația Development and Progress pentru evenimentul „MândrIE Maramureşeană” înregistrată la Consiliul Județean Maramureș sub nr. 6481/05.07.2019 și Asociaţia Corală „Cânturi din Chioar” pentru proiectul „Cântecul coral din Țara Chioarului în Sardinia” înregistrată la Consiliul Judeţean Maramureş sub nr. 6364/03.07.2019;
          În baza prevederilor art. 1, alin. (2), lit. l) din O.G. nr. 51/ 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare şi Ghidul solicitantului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 81/23.04.2019;
          Ținând cont de Hotărârea Consiliului judeţean nr. 62/23.04.2019 privind repartizarea pe destinaţii a sumei aprobate din bugetul propriu al judeţului Maramureş, pe anul 2019, pentru finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, din care se constituie un fond de 5% pentru finanţarea nevoilor culturale de urgenţă;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (5), lit. d), art. 182, alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:
 
          Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 65 mii lei pentru finanţarea nerambursabilă a unor proiecte culturale, din fondul destinat nevoilor culturale de urgență conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Beneficiarilor finanţărilor nerambursabile.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 25 iulie 2019. Au fost prezenţi 29 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 156
Baia Mare, 25 iulie 2019

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.