JUDEŢUL MARAMUREŞ CONSILIUL JUDEŢEAN R O M Â N I A H O T Ă R Â R E pentru aprobarea repartizării sumelor din fondul constituit la dispoziţia consiliului judeţean pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală pe anul 2018 Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice şi patrimoniu, Adresa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş nr. 80/ 11.01.2018 şi avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanțe precum şi ale Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală; Având în vedere prevederile art.6 alin.(3) lit. b) din Legea nr. 2/ 2018 a bugetului de stat pe anul 2018; În temeiul prevederilor art. 91 alin. (3) lit. a) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare; Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art.1. Se aprobă repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumei de 546 mii lei pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală pe anul 2018 reprezentând cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică: Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş; Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş; Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică; Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte; Direcţiei Economice şi Patrimoniu. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 25 voturi „pentru”, 8 „abţineri”, 1 vot „împotrivă” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 31 mai 2018. Au fost prezenţi 35 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean. PREŞEDINTE, Gabriel Valer Zetea Contrasemnează, SECRETAR AL JUDEȚULUI Aurica Todoran Baia Mare, 31 mai 2018 Nr. 118