ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea taxelor percepute de Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare pentru anul şcolar 2016 - 2017
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Adresa nr. 194 din 7 iunie 2016 a directorului Şcolii Populare de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică şi avizul favorabil al Comisiei pentru buget - finanţe;
Potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale şi ale art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (3), lit. c) şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă taxele ce vor fi practicate în anul școlar 2016 – 2017 la Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţului Maramureş;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Direcţiei Juridice şi Administrație Publică;
- Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa extraordinară din 29 iunie 2016. Au fost prezenţi 33 din totalul de 34 membrii ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Zetea Gabriel Valer
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoș
Baia Mare, 29 iunie 2016 Nr. 107