Accessibility Tools

Hotărârea nr. 104 din 20.07.2010

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al consiliului judeţean şi instiutuţiilor subordonate, în vederea încadrădii în numărul maxim de personal stabilit în baza anexelor la Ordonanţa de Urgenţă nr. 63/2010 Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş şi avizele favorabile ale comisiei pentru activităţi economico-financiare şi comisiei juridice şi de disciplină; Ţinând cont de prevederile art.III din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privin finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare; În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. c) şi art. 97 din Legea nr. 215/2001 a adminstraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art.1. (1) Se aprobă numărul de posturi din aparatul de specialitate al Consiliului judeţean şi a instituţiilor subordonate, în vederea încadrării în numărul maxim de personal stabilit prin O.U.G nr. 63/2010 conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Numărul de personal stabilit pentru Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a persoanelor este număr maxim şi se utilizează exclusiv pentru acest serviciu. (3) Numărul de personal stabilit pentru Serviciul Judeţean de Pază este număr maxim, cuprinde toate posturile destinate pazei bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al judeţului şi poate fi folosit exclusiv de acest serviciu. (4) În numărul de posturi alocat aparatului de specialitate al consiliului judeţean sunt cuprinse şi posturile aferente Serviciului public ”Salvamont” şi personalului contractual din cadru I.S.U Maramureş precum şi cele 10 posturi cu caracter temporar pentru implementarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă. (5) Numărul de 10 posturi nealocate din numărul maxim se vor distribui instituţiilor din subordine, odată cu analiza organigramelor şi statelor de funcţii, strict pentru posturi de natură contractuală. Art.2. Pe baza structurii de personal aprobate se vor supune aprobării, în condiţiile legii, organigramele şi statele de funcţii ale aparatului de specialitate şi instituţiilor subordonate până la 16 august 2010. Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică: - Instituţiei Prefectului - judeţului Maramureş; - Instituţiilor subordonate; - Compartimentului de pregătire a şedinţelor şi relaţii cu consilierii; - Compartimentului de resurse umane. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi „pentru” şi 3 abţineri în şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Maramureş din 20 iulie 2010. Au fost prezenţi 30 consilieri judeţeni (total consilieri judeţeni - 35). PREŞEDINTE, Mircea Man Contrasemnează, SECRETAR AL JUDEŢULUI Dumitru Dumuţa Baia Mare, 20 iulie 2010 Nr. 104

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.