Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a fost prezent la cea de-a XXXI-a ediție a Topului Firmelor Maramureșene, un eveniment emblematic organizat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Celebrarea și recunoașterea meritelor deosebite ale mediului economic constituie un moment de încununare a eforturilor și de consolidare a parteneriatelor care pot contribui la progresul județului.
În discursul său, Gabriel Zetea a transmis felicitări antreprenorilor maramureșeni, dar și directorului CCIMM, pe care l-a asigurat de sprijinul administrației județene in demersurile de susținere și promovare a mediului economic: "Felicitări tuturor reprezentanților mediului economic care ne demonstrează, cu fiecare acțiune, că știu și pot să facă performanță. Vă asigur că în executivul actualului Consiliu Județean veți găsi mereu un partner onest!"