Accessibility Tools

Hotărârea nr. 74 din 23.04.2019

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind însuşirea documentaţiei cadastrale pentru un imobil din domeniul public al Județului Maramureș situat în Municipiul Sighetu Marmației

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Economice şi Patrimoniu, Adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului nr. 12434/03.04.2019 și documentația cadastrală;
          Ţinând cont de avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină
          În baza prevederilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietatea publică și cu prevederile art. 867 şi art. 868 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi f), şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se însuşește documentaţia cadastrală pentru imobilul din domeniul public al judeţului Maramureş, situat în municipiul Sighetu Marmației, str. Dragoș Vodă nr. 35 – poziția 11, rândurile 13 - 21 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 934/2002 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Maramureș” - având următoarele date de identificare: C.F. 53114 Sighetu Marmației, nr. topo.1352/8/6/2/3/3; C.F. 60230 Sighetu Marmației, nr. topo. 1369/2; C.F. 55291 Sighetu Marmației, nr. topo. 1370 – teren în suprafață totală de 9110 mp şi construcţii (C1) Sp+P+1E, C2 (P), C3 (P), C4 (P), C5 (P), C6 (P), C7 (P), conform Anexelor 1 si 2 -Planuri de amplasament şi delimitare, care fac parte din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă lista bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului Maramureș aflate în administrarea D.G.A.S.P.C. Maramureș situate în municipiul Sighetu Marmației, str. Dragoș Vodă nr. 35, conform anexei nr.3 la prezenta hotărâre.
          Art.3. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Judeţului Maramureş şi anexa Contractului de administrare nr. 2453/638/2005, încheiat între Consiliul Judeţean Maramureş şi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.
          Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş;
  • Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureş.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi „pentru” şi 7 neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 23 aprilie 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 23 aprilie 2019
Nr. 74

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.