ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind darea în administrare la Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș a unui spaţiu din imobilul situat în municipiul Baia Mare, str. Progresului, nr. 17
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Economice şi Patrimoniu, Adresele nr. 1769/2019 a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş şi nr. 9448/2019 a Spitalului Judeţean de Urgență „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare;
Ţinând cont de avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, Comisiei pentru sănătate, muncă şi solidaritate socială, familie şi asistenţă socială precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
În conformitate cu prevederile art. 867, 868 şi 869 din Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 91, alin. (1), lit. f), art. 97, alin. (1) şi ale art. 123, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă darea în administrare la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş a unui spaţiu, în suprafață de 91,630 m.p., din imobilul aparţinând domeniului public al Judeţului Maramureş, situat în municipiul Baia Mare, str. Progresului, nr. 17, conform anexelor 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă retragerea din administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a spațiului prevăzut la art. 1.
Art.3. În mod corespunzător se modifică anexa la Contractul de administrare nr. 4233/12881/2003 încheiat între Consiliul Judeţean Maramureş şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare şi anexa la Contractul de administrare nr. 1828/456/2003 încheiat între Consiliul Judeţean Maramureş și Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş.
Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş;
- Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 25 de voturi „pentru” şi 8 neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 23 aprilie 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 23 aprilie 2019 Nr. 71