ULTIMĂ ORĂ
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind prelungirea restricţiei de circulaţie pe drumul judeţean 183 instituite prin Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr.126 din 22.12.2005
Având în vedere efectele produse de precipitaţiile căzute în perioada martie – mai 2006, care au afectat starea tehnică a drumului judeţean 183 pe sectorul cuprins între localitatea Firiza de la km 16+100 şi intersecţia cu DJ 183B la km 24+750; Potrivit art. 22, art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 republicată privind regimul drumurilor;
În temeiul art. 104 (2) şi art. 109 din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală,
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. (1) Se prelungeşte restricţia de circulaţie pe sectorul de drum judeţean pentru vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, precum şi a vehiculelor neînmatriculate, chiar dacă sunt înregistrate la autorităţile locale.
(2) Restricţia prevăzută la alin. (1) se aplică până la data de 23.11.2006.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Maramureş;
- Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş;
- Direcţiei Juridice, Administraţie şi Relaţii Publice;
- Direcţiei Tehnice;
Prezenta hotărâre a fost adoptată în şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Maramureş, din 26 mai 2006, cu unanimitate de voturi (33).
PREŞEDINTE,
Marinel Kovacs
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 26 mai 2006 Nr. 39