ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea contribuţiei Consiliului judeţean la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară
pentru aprobarea contribuţiei Consiliului judeţean la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice şi patrimoniu precum şi avizul favorabil al comisiei pentru activităţi economico financiare;
Văzând Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 15/03.02.2014 privind aprobarea bugetului propriu al judeţului Maramureş pe anul 2014 precum şi Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 24 din 07.02.2011 privind aprobarea Procedurilor de lucru privind stabilirea modului de constituire şi utilizare a Fondului de rezervă bugetară constituit la nivelul Consiliului judeţean Maramureş;
Luând în considerare solicitarea Centrului Judeţean de Informare, Consiliere şi Formare Profesională “PENTRU VOI” Baia Mare;
În temeiul art. 36 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
În baza art. 91 alin. (3) litera a) şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215 /2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. (1) Prin derogare de la Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr.9/2010, se aprobă utilizarea din rezerva bugetară constituită la dispoziţia Consiliului judeţean Maramureş a sumei de 360 mii lei şi alocarea acesteia Centrului Judeţean de Informare, Consiliere şi Formare Profesională “PENTRU VOI” Baia Mare pentru derularea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă.
(2) După încasarea sumei de la finanţator aceasta va fi restituită Consiliului judeţean Maramureş pentru reîntregirea fondului de rezervă.
Art.2. Se aprobă utilizarea din rezerva bugetară constituită la dispoziţia Consiliului judeţean Maramureş a sumei de 48 mii lei şi alocarea acesteia astfel:
- 38 mii lei reprezentând sprijin financiar pentru organizarea spectacolului omagial „Grigore Leşe”, beneficiar Asociaţia culturală „Grigore Leşe” Bucureşti;
- 10 mii lei reprezentând sprijin financiar pentru organizarea manifestării omagiale „Comemorarea a 95 de ani de la moartea lui Gheorghe Pop de Băseşti”, beneficiar Primăria Băseşti.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică integral sau în extras:
- Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
- Administraţiei judeţene a finanţelor publice Maramureş;
- Direcţiei juridice şi administraţie publică;
- Direcţiei economice şi patrimoniu;
- Centrului Judeţean de Informare, Consiliere şi Formare Profesională “PENTRU VOI” Baia Mare;
- Partenerilor interesaţi.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate în şedinţa extraordinară din 19 februarie 2014. Au fost prezenţi 31 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 19 februarie 2014
Nr. 23