ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 141/2009 de însuşire a propunerilor
de încadrare în categoria funcţională a drumurilor comunale,
a unor drumuri de interes local din judeţul Maramureş
Având în vedere Expunerea de motive a preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Referatul Direcţiei tehnice şi avizul favorabil al comisiei de amenajarea teritoriului şi urbanism;
Potrivit art. 8 şi art.13, din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată;
În temeiul art. 91 alin (1) lit.f) şi art. 97 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se modifică Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 141/2009 de însuşire a propunerilor de încadrare în categoria funcţională a drumurilor comunale, a unor drumuri de interes local din judeţul Maramureş, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
spre avizare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii;
Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
Direcţiei tehnice;
Compartimentul pregătire şedinţe şi relaţii cu consilierii;
Consiliilor locale, după caz.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din 10 februarie 2010. Au fost prezenţi 35 de consilieri judeţeni (total consilieri judeţeni - 35).
PREŞEDINTE
Mircea Man
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 10 februarie 2010
Nr.20