ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții „Piață tradițională în localitatea Ariniș”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr. 19478/2021;
- Raportul de specialiate al Directiei Economice nr.19679/2021
- Art. 173 alin. (1) lit. e), f), alin. (7) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care stabilesc că autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd și sursele de finanțare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere;
- Art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care permit mai multor autorități contractante să deruleze în comun proceduri de achiziții publice.
În temeiul art. 173 alin. (1), lit.e) și f), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș și U.A.T. Comuna Ariniș, în vederea implementării unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiții „Piață tradițională în localitatea Ariniș”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se aprobă finanțarea din bugetul judetului a cotei ce îi revine Consiliului Județean Maramureș, în limita sumei de 102.900,00 lei (TVA inclus), pentru achiziționarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, necesar pentru realizarea obiectivului de investiții „Piață tradițională în localitatea Ariniș”.
(2) Suma finală va fi stabilită după finalizarea procedurii de achiziție publică a serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice și va fi repartizată în mod corespunzător între parteneri.
Art.3. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Maramureș să semneze toate documentele în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, respectiv a prevederilor Acordului de parteneriat prevăzut în Anexă.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș și se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureș;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- U.A.T. Comuna Ariniș.
PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 186 Baia Mare, 24 septembrie 2021
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi pentru și o neparticipare în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 24 septembrie 2021. Au fost prezenți 31 din 34 de membri ai consiliului județean.