Accessibility Tools

Hotărârea nr. 169 din 24.06.2022

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea fazei a II-a proiectului REDUCES, finanțat prin programul INTERREG EUROPE

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judetean Maramures;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 13772/2022;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 13931/2022;
  • Raportul de specialitate al Biroului relații publice, secretariat ATOP și relații internaționale nr. 13.843/2022;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru proiecte,strategii și dezvoltare și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. e), alin. (7), lit. a), art. 182, alin. (1) precum și ale art. 196, alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă Planul de Acțiune „Abordarea circulară a gestionării deșeurilor în județul Maramureș”, elaborat în cadrul proiectului REDUCES, finanțat prin Programul INTERREG EUROPE, conform Anexei 1 la prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între Județul Maramureș prin Consiliul Județean ca și coordonator al Acțiunii 1 din Planul de Acțiune și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADIGIDM MM) ca și coordonator al acțiunii 2 din Planul de Acțiune, în vederea implementării fazei a doua a proiectului REDUCES și punerea în aplicare a Planului de Acțiune, conform Anexei 2 la prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 160 mii lei (echivalentul a 32.000 euro) din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Maramureș, prevăzut în bugetul Județului Maramureș pe anul 2022, către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADIGIDM MM) în vederea finanțării implementării acțiunii 2 din cadrul Planului de acțiune prevăzut la Art. 1 .
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Loca Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcției Juridice;
  • Direcției Economice;
  • Biroului relații publice, secretariat ATOP, relații internaționale;
  • Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADIGIDM MM).

PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 169
Baia Mare, 24 iunie 2022

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi „pentru”,2 neparticipări la vot și 1 abținere în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 24 iunie 2022. Au fost prezenți 30 din 35 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.