ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea promovării în parteneriat a proiectului „Centrul EUROPE DIRECT Maramureș 2026-2030”, propus spre finanțare prin Cererea de propuneri de proiecte ED-2025-ROMANIA-FPA a Reprezentanței Comisiei Europene în România
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş,
- Raportul Direcției Dezvoltare și Implementare Proiecte nr.11.069/2025
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 10.975/2025;
- Raportul Direcției Economice nr.11.098 /2025;
- adresa cu nr. 57/19.05.2025 a Fundației Centrul de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Maramureș (Fundația CDIMM Maramureș), înregistrată cu numărul 10728/19.05.2025;
- Cererea de propuneri ED-2025-ROMANIA-FPA – Selecționarea de parteneri care să desfășoare activități în calitate de Centre Europe Direct în România (2026-2030);
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru dezvoltare, relații internaționale și turism și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1) lit. e), alin. (7) lit. a), ale art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă promovarea în parteneriat cu Fundația Centrul de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Maramureș (Fundația CDIMM Maramureș) a proiectului „Centrul EUROPE DIRECT Maramureș 2026-2030”, în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Cererea de proiecte ED-2025-ROMANIA-FPA a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Art.2. Se aprobă încheierea acordului de parteneriat pentru implementarea în comun a proiectului „Centrul EUROPE DIRECT Maramureș 2026-2030” între județul Maramureş și Fundația CDIMM Maramureș, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă contribuția județului Maramureş, în calitate de entitate afiliată, la bugetul total al proiectului „Centrul EUROPE DIRECT Maramureș 2026-2030” cu echivalentul în lei a sumei de 16.000 de euro/an pentru anii 2026-2030.
Art.4. Se împuternicește președintele Consiliului Județean Maramureș pentru semnarea oricăror documente necesare depunerii și contractării proiectului.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș și se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Maramureş;
- Direcției Juridice;
- Direcției Dezvoltare și Implementare Proiecte;
- Direcției Finanțări, Turism și Relații Publice;
- Direcției Economice;
- Fundației CDIMM Maramureș.
PREŞEDINTE,
Gabriel-Valer ZETEA
Gabriel-Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 153SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare,29 mai 2025
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 29 mai 2025.