ULTIMĂ ORĂ
Pentru elevii de gimnaziu și liceu, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș organizează concursuri pe următoarele secțiuni:
- „Pur și simplu....mă iubesc” – elevii vor redacta o scrisoare adresată propriei persoane cu titlul menționat anterior, în care își vor exprima aprecierea/respectul/acceptarea de sine, încrederea în propria persoană, respectiv trăsăturile, calitățile pentru care ceilalți îi apreciază.
- „Rețeta prieteniei” – după modelul clasic al unei rețete din cărțile de bucate, elevii vor compune o rețetă a prieteniei, conținând ingredientele și modul de preparare.
- „Dragă ........ ” – elevii sunt invitați să scrie o scrisoare unei persoane, în care își vor exprima aprecierea, prețuirea, admirația la adresa persoanei respective.
Cele mai originale lucrări vor fi premiate, premiile constând în produse de papetărie.
Pentru cei mici, consilierii școlari din învățământul preșcolar și școlar mic sunt invitați să organizeze pe tema „Iubirea prin ochi de copil” o activitate cu copiii pornind de la câteva întrebări. Exemplu: Ce înseamnă iubirea pentru copii? Din perspectiva copiilor, ce înseamnă iubirea pentru adulți? Care sunt “regulile” în iubire? Cum ar simboliza iubirea într-un desen?
Desenele, respectiv răspunsurile copiilor vor fi incluse într-o broșură electronică ce va fi postată ulterior pe site-ul www.cjraemm.ro. Pentru părinţi vor fi organizate 4 ateliere la Bilbioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare, respectiv „Triada mamă – tată – copil, concepții greșite în educație” marți 24 februarie 2015, ora 17 sustinut de psiholog clinician CLAUDIA BRĂGARU, Președinte Colegiul Psihologilor din România, Filiala Maramureș; „Să iubim sănătos!” (Stilurile parentale/Ne creștem sau ne educăm copiii?/Discuții pe cazuri concrete) miercuri 25 februarie 2015, ora 17, moderat de psiholog RAMONA DRAGOȘ - consilier școlar Grădinița cu Program Prelungit “M. Eminescu” Baia Mare, psihopedagog PATRICIA GHITA- consilier școlar Școala Gimnazială “L. Blaga” Baia Mare; „Părinţi fericiţi=copii fericiţi! Cum influenţează relaţia de iubire dintre părinţi emoţiile, comportamentele şi starea de bine a copiilor?” - Biblioteca Județeană “P. Dulfu” Baia Mare, joi 26 februarie 2015, ora 17, moderator psiholog LIA BAIAS (HOBAN)- consilier școlar Grădinița cu Program Prelungit Step by Step Baia Mare.