ULTIMĂ ORĂ
Printre obiectivele surprinse de camerele de luat vederi amintim Cimitirul Vesel și Casa memorială ”Stan Ioan Pătraș” din Săpânța, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Muzeul Maramureșului și cuiul în care se “agață” harta, toate aflate în municipiul Sighet. Alte obiective vizitate au fost Mănăstirea Bârsana, biserica de lemn monument UNESCO din Budești (loc unde se găsește cămașa), ansamblul de arhitectură tehnică populară din Sârbi (vâltoare, piuă, moară cu apă, pălincie), “zona cu șmen” – porțiune de drum dintre Cavnic și Budești, zonă în care mașina urcă singură dar și Mocănița din Vișeu de Sus. Ultimele, dar nu cele din urmă cadre au fost surprinse la Turnul Ștefan, Muzeul Satului, Muzeul de Mineralogie și Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, dar și acasă la meșterul popular Daniel Leș, olarul din Baia Sprie.
Județul nostru a reușit încă o dată să surprindă prin frumusețea locurilor, iar oaspeții s-au declarat extrem de încântați de bucatele tradiționale și de splendoarea autentică a zonei, sporită de culorile toamnei. “Am rămas impresionată, în special, de Cimitirul Vesel din Săpânța, un obiectiv la care merită să poposească toți turiștii care viziteaza Maramureșul. După parerea mea, de aici ar trebui să pornească toate traseele turistice”, a declarat Anamaria Ghior, TVR Internațional, emisiunea “Investiți în România”.
“Incercăm să promovăm Maramureșul prin diverse forme: aplicația de mobil VisitMaramures, paginile de social media, prin diversele evenimente organizate de către Consiliul Județean Maramureș și nu ne oprim aici. Practic încercăm să promovăm brandul Maramureș cu orice ocazie”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș, în cadrul unui interviu acordat în Muzeul Satului.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș