Titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș i-a fost conferit Preasfințitului Părinte Iustin Hodea la Hramul Mănăstirii Bârsana

În cadrul ședinței ordinare din luna mai 2018 aleșii județeni au votat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș, Preasfințitului Părinte Dr. Iustin Hodea, episcopul ortodox român al Maramureșului și Sătmarului. În cadrul ședinței s-a stabilit faptul că, ceremonia de înmânare a acestei distincții va avea loc într-o locație stabilită de comun acord cu reprezentanții Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, într-o zi importantă pentru creștinii ortodocși din județul nostru. Și această zi a fost sâmbătă, 30 iunie, când a avut loc Hramul Mănăstirii ”Soborul Sfinților 12 Apostoli” din Bârsana, la 25 de ani de la înființare.
Slujba a fost ținută de Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, alături de un sobor de preoți, la eveniment participând mii de credincioși. La final, părintelui ctitor Gheorghe Urdea, care este printre seniorii bisericii, i-a fost conferită, de către Preasfințitul Părinte Iustin, cea mai înaltă distincție, Crucea Voievodală Maramureșeană, pentru o ctitorire voievodală, iar din partea maicii starețe a primit o icoană cu ocrotitorii sfintei mănăstiri, care să-l ocrotească și să-l inspire în continuare. Pentru maica stareță Filofteia a fost pregătită o plachetă specială cu biserica mănăstirii și cu un text, pentru a marca evenimentul aniversării celor 25 de ani. Totodată, pentru un primar vrednic, edilul Teodor Ștefanca, un nobil de Bârsana, episcopul Iustin a conferit Crucea Sfântului Iosif Mărturisitorul, această distincție fiind acordată și meșterului Ioan Bârsan.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea i-a înmânat Preasfințitului Părinte Iustin, episcop al Maramureșului și Sătmarului, placheta și diploma care atestă titlul de Cetățean de Onoare al Maramureșului, distincție care i-a fost acordată prin votul consilierilor județeni, în cadrul ședinței ordinare din luna mai 2018. În ultima lună, reprezentanții Episcopiei au analizat unde ar fi locul cel mai potrivit pentru a-i fi înmânată această distincție și au optat pentru Bârsana, aici fiind tărâmul voievozilor Maramureșului. Șeful administrației județene a început prin a-i mulțumi Preasfințitului Părinte că a acceptat ca ceremonia de înmânare a titlului de Cetățean de Onoare să se desfășoare în Casa Domnului, la Bârsana, în Maramureșul Voievodal și nu într-o instituție laică din Baia Mare.

”Vreau să mulțumesc consilierilor județeni pentru votul în unanimitate pe care l-au dat pentru acest titlu de Cetățean de Onoare al județului Maramureș, la propunerea grupului de initiativă format din președintele Consiliului Județean, profesorul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene ”Petru Dulfu” din Baia Mare, reprezentanții Gazetei de Maramureș și reprezentanții Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. Consiliul Județean Maramureș a aniversat, anul trecut, 25 de ani de existență, la fel ca și Mănăstirea Bârsana, care a aniversat în acest an 25 de ani de existență. Și cu această ocazie, am oferit și noi maicii starețe Filofteia un coș cu flori albe, care înseamnă puritate ca sufletul acestei mănăstiri temerare. Județul Maramureș aniversează în acest an 50 de ani de la înființarea sa în actuala formă administrativă, când țările din sudul județului s-au unit cu Maramureșul Voievodal. Și tot în acest an, aniversăm cu toții 100 de ani de la Marea Unire, unirea Transilvaniei cu România, unde Maramureșul a fost în prima linie a acelei bătălii prin personalitățile sale de excepție: George Pop de Băsești, Ilie Lazăr, Vasile Lucaciu, Ioan Mihaly de Apșa, personalități care au avut ca ideal unitatea și care au pus unitatea mai presus de propria lor siguranță. Astăzi, în societatea în care trăim, divizată de ură, sunt puține personalități care se pot ridica la nivelul înaintașilor nostri. Însă o astfel de personalitate este Preasfinția Sa, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Iustin Hodea. Și din acest motiv, Consiliul Județean Maramureș îi conferă titlul de Cetățean de Onoare pentru că, duminică de duminică însuflețește miile de maramureșeni care participă la slujbe și care ascultă cuvintele sale de învățătură. Diploma consfințește acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș, iar placheta este cea care, peste ani, va rămâne mărturie a acestui moment istoric. Placheta a fost acordată Preasfințitului Părinte Dr. Iustin Hodea, Episcopul ortodox român al Maramureșului și Sătmarului, un ierarh jertfelnic și un om providential al timpului, devotat și dăruit total în slujirea bisericii ortodoxe strămoșești și a neamului românesc, pentru promovarea culturii și a valorilor spirituale locale, pentru contribuția importantă la păstrarea tradițiilor acestui ținut și pentru inegalabila misiune de apărare a identității românești, culturale și religioase”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Preasfințitul Părinte Iustin Hodea i-a oferit președintelui Consiliului Județean o icoană cu Soborul Sfinților Apostoli, mulțumind șefului administrației județene și întregului Consiliu Județean pentru distincția importantă pe care a acceptat-o în numele Maramureșului și al maramureșenilor.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

Versiunea veche a site-ului

site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.