Accessibility Tools

Proiecte asumate pentru dezvoltarea județului Maramureș

În cursul săptămânii trecute, Consiliul Județean Maramureș a găzduit o întâlnire între conducerea instituției și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, întâlnire la care a participat și directorul general al agenției, Marcel Boloș. Discuțiile s-au concentrat pe direcțiile strategice de dezvoltare ale județului și pe proiectele care pot fi implementate în mod realist în perioada următoare.
Printre principalele teme abordate se numără:
  • sprijinirea agriculturii și a fermierilor, prin dezvoltarea Centrului pentru rasa brună de Maramureș de la Sighetu Marmației, cu componente de cercetare, educație și valorificare a produselor locale;
  • realizarea de centre frigorifice pentru legume, fructe și produse lactate, în sprijinul producătorilor locali;
  • investiții în cultură și tineret, prin crearea unui Centru Cultural al Maramureșului - Casă a Tineretului;
  • reabilitarea celor 8 biserici de lemn incluse în patrimoniul UNESCO, ca parte a protejării identității culturale a județului;
  • modernizarea Muzeului Județean de Artă și a Policlinicii nr. 2;
  • proiecte de mobilitate și turism, precum Mocănița, pista de biciclete Vișeu–Borșa, centurile ocolitoare, podurile peste Tisa și alte legături strategice;
  • dezvoltarea infrastructurii medicale, prin realizarea unui corp nou de spital și a unui bloc operator modern la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Consiliul Județean Maramureș promovează o abordare bazată pe colaborare instituțională și parteneriat cu autoritățile locale, multe dintre proiectele analizate provenind din propunerile comunităților din teritoriu.

Obiectivul acestor demersuri este creșterea nivelului de trai al maramureșenilor și dezvoltarea durabilă a județului, prin investiții asumate, realizate cu responsabilitate și transparență.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.