Președintele Consililiul Județean cooperează cu Ambasada Republicii Populare Chineze pentru a aduce doi medici chinezi în Maramureș

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a avut joi, 9 aprilie, o conferință telefonică cu Excelența Sa, Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, subiectul principal fiind găsirea unor soluții și oportunități comune de cooperare în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.

Șeful administrației maramureșene și-a exprimat dorința de a primi în spitalele din Maramureș, doi medici chinezi dispuși să lucreze și să ofere expertiza necesară în lupta împotriva pandemiei, dar și găsirea unor modalități de colaborare cu Republica Populară Chineză în domeniul sanitar. Totul sub avizul guvernamental al ministerelor care se ocupă în această perioadă de aspectele administrative ale unor astfel de cooperări.
„Dorim să ne facilitați identificarea unor medici chinezi disponibili, care au luptat în spitalele din China împotriva Covid-19 și care au experiența necesară pentru a sprijini medicii din Maramureș, în acest sens. Suntem dispuși să-i primim și să ne ocupăm de toate cele necesare pentru ca ei să-și desfășoare activitatea aici. În județul Maramureș nu există în acest moment o răspândire accentuată cu noul coronavirus, dar ne așteptăm ca, în perioada următoare, numărul să crească și de aceea am avea nevoie de experiența unor medici chinezi, care deja au efectuat astfel de activități, care au tratat pacienți infectați și care să împărtășească din experiența lor personalului medical maramureșean.”

Totodată, având în vedere că spitalele din Republica Populară Chineză beneficiază de o expertiză rezultată din lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, s-a reliefat posibilitatea ca, printr-un sistem de video-conferință, personalul medical de specialitate din cele două spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș să vină în contact cu medicii chinezi, pentru a realiza un schimb de experiență pe această temă.

“Ne-am gândit, totodată, că ne puteți ajuta să găsim oportunități de cooperare între personalul medical din spitalele noastre din Maramureș și spitalele din Republica Populară Chineză, care să transmită medicilor maramureșeni, în sistem de teleconferință, din experiența pe care au dobândit-o și provocările cu care s-au confruntat” a subliniat, în cadrul discuției telefonice, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze a declarat, în cadrul conferinței telefonice cu demnitarul maramureșean, că partea chineză își dorește intensificarea eforturilor bilaterale pentru combaterea epidemiei, colaborarea în domeniul producției și achiziției de echipamente medicale, precum și schimburi de experiență între personalul sanitar. Totodată, ideea unor teleconferințe medicale este considerată binevenită, ea fiind deja aplicată în cazul unui spital din București, urmând ca posibilitatea implementării și în județul Maramureș să fie verificată în cel mai scurt timp.

Cei doi oficiali au agreat că vor ține o legătură strânsă în viitorul apropiat și, în funcție de evoluția situației în plan local, Maramureșul și China vor coopera pentru a lupta împotriva extinderii pandemiei.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.