Accessibility Tools

Podul surpat de la Vișeu de Jos, tratat ca prioritate și urgență de Consiliul Județean Maramureș

Podul surpat de pe drumul județean care face legătura între Bocicoel și Vișeu de Jos a devenit o prioritate absolută pentru Consiliul Județean Maramureș, încă din momentul producerii incidentului. Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a fost prezent în mijlocul comunității afectate pentru a discuta direct cu cetățenii și pentru a le prezenta soluțiile identificate împreună cu specialiștii.
„Podul surpat de la Vișeu de Jos a devenit o urgență pentru mine din primul moment în care am aflat ce s-a întâmplat. De aceea, am considerat esențial să vin în mijlocul comunității, să vorbesc direct cu oamenii afectați și să le explic, onest și deschis, ce soluții avem la dispoziție ca primă urgență”, a declarat Gabriel Zetea. Întâlnirea cu cetățenii a avut loc la Vișeu de Jos, în prezența primarului Gavrilă Șimon, a reprezentanților Societății Drumuri și Poduri Maramureș SA – aflată în subordinea CJ Maramureș – precum și a specialiștilor în construcții implicați în evaluarea situației.

Podul, aflat pe un drum județean, s-a surpat luni, iar ulterior Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis o hotărâre prin care a fost interzisă circulația, din motive de siguranță. În urma evaluărilor preliminare, s-a constatat că una dintre grinzile laterale a cedat, iar o parte dintre experții Inspectoratului de Stat în Construcții au apreciat că nu mai este posibilă circulația în condiții de siguranță. „Am înțeles impactul uriaș pe care această situație îl are asupra comunității. Oamenii sunt nevoiți să facă ocoluri de 40–50 de kilometri pentru a ajunge în centrul de comună, iar acest lucru afectează grav viața de zi cu zi, inclusiv accesul copiilor la școală. De aceea, am căutat o soluție de moment, dar sigură și legală, care să permită reluarea circulației”, a precizat președintele CJ Maramureș.

Pentru identificarea soluției tehnice, Consiliul Județean Maramureș a apelat la expertiza inginerului Mihai Vlad, proiectantul podului peste Tisa de la Sighetu Marmației, precum și al podurilor peste Someș de la Seini și Ulmeni. „Am ales să lucrăm cu un specialist în care am încredere, un inginer tânăr al Maramureșului, recunoscut pentru profesionalism și seriozitate. În astfel de situații, deciziile trebuie luate pe baza expertizei tehnice, nu a presiunii publice sau a improvizației”, a subliniat Gabriel Zetea.

Soluția de urgență comunicată comunității presupune redarea podului traficului pietonal și traficului ușor, cu interdicție strictă pentru vehiculele de mare tonaj, până la punerea completă în siguranță a structurii. În aceste zile, experții efectuează măsurători detaliate pentru a verifica structura de rezistență și eventuale alte tasări.

Pe baza documentației tehnice finale, Consiliul Județean Maramureș va solicita Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Prefectului și Inspectoratului de Stat în Construcții aprobarea redeschiderii podului, estimată pentru săptămâna viitoare, în condiții de siguranță. „Această soluție este una temporară. În paralel, analizăm posibilitatea de a trata acest pod ca situație de urgență, separat de proiectul mare de reabilitare a drumului județean Vișeu de Jos – Bogdan Vodă, astfel încât, în câteva luni, să avem un pod reconstruit complet”, a mai declarat Gabriel Zetea.

În ceea ce privește infrastructura rutieră din zonă, președintele CJ Maramureș a amintit că drumul județean Vișeu de Jos – Bogdan Vodă va intra într-un amplu proces de reabilitare începând din toamna acestui an, proiect aflat în faza finală de licitație, cu finanțare asigurată prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Totodată, Consiliul Județean Maramureș va demara, în perioada următoare, un program de evaluare și punere în siguranță a podurilor vechi din județ, inclusiv la Rogoz, Băiuț și Satu Nou.

„Atunci când e greu, nu stăm deoparte. Suntem pe teren, alături de oameni, și luăm decizii asumate. Voi reveni la Vișeu de Jos și vom monitoriza zilnic situația până la rezolvarea completă a problemei”, a conchis președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.