Accessibility Tools

Nord Literar – primul număr din 2015

30 Ianuarie 2015 1498
Primul număr din acest an al revistei de cultură Nord Literar – apărută sub egida Consiliului Judeţean Maramureş şi a Uniunii Scriitorilor din România, aduce pe tapet creaţii şi analize ale unor nume importante din literatura contemporană.
În paginile de Cronică literară, prof. Gheorghe Glodeanu propune o monografie Dan Botta iar Daniela Sitar-Tăut vorbeşte despre volumul lui Neagu Djuvara – „Amintiri şi poveşti mai deocheate”.

Aniversaţii acestei luni sunt artistul plastic şi poetul Mihai Olos, căruia Augusta Stan Butean îi dedică o pagină şi poetul Ioan Mureşan – prezentat de jurnalistul şi scriitorul Gheorghe Pârja. Din sumarul revistei nu lipsesc paginile deja consacrate: vitrina – dedicată apariţiilor editoriale, poezia, pagina de comentarii şi cea de traduceri. De asemenea, o pagină este dedicată poetului naţional – Mihai Eminescu – de la naşterea căruia s-au împlinit 165 de ani în 15 ianuarie. Acest număr al revistei este ilustrat cu lucrări din expoziţia „Sărbătoarea Artelor”, care a avut loc în decembrie 2014 la Galeria UAP Baia Mare.

Biroul de presă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.