ULTIMĂ ORĂ
Adoptarea acestui memorandum vine în urma întâlnirilor și discuțiilor dintre executivul Consiliului Județean și reprezentanții OMV Petrom - Alexandru Maximescu, Director Departamentul Afaceri Publice și de Reglementare, Mădălin Apostol, Director Departament Proiecte Speciale, Cătălin Hristescu - Șef Departament Management Portofoliu, Narcis Popescu, Fuels & Petchem Sales East, Cristina Crucianu, Expert Proiecte Speciale, Martin Kronberger, Oportunități geotermale în România - care au avut loc în ultima perioadă, ultima întâlnire de etapă fiind chiar săptămâna trecută.
Investițiile pentru producerea de energie geotermală și realizarea de sisteme fotovoltaice sunt principalele obiective urmărite în cadrul parteneriatului de colaborare.
Conform studiilor oficiale, în Maramureș există un potențial crescut pentru investiții în domeniul energiei geotermale, iar în ceea ce privește construirea de parcuri fotovoltaice, acestea reprezintă, de asemenea o investiție de viitor, având în vedere faptul că județul Maramureș este plasat la un nivel superior pe harta solară, comparativ cu alte regiuni. În Maramureș sunt aproximativ 400 de hectare de teren, pe care în prezent se află halde de steril, iazuri de decantare miniere, care au nevoie de ecologizare și pe care, ulterior, se pot construi aceste parcuri fotovoltaice care vor asigura energie regenerabilă în Maramureș.
Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a vorbit despre importanța valorificării resurselor de energie regenerabilă existente în zona județului Maramureș: ”Sursele regenerabile de energie au un impact favorabil asupra mediului înconjurător, iar în Maramureș avem zone cu potențial geotermal natural ridicat, potențial solar ridicat și terenuri pe care le putem folosi pentru construirea de parcuri fotovoltaice, resurse care trebuie valorificate cât mai eficient, pentru a aduce dezvoltare economică și independență energetică județului nostru.
În ceea ce privește energia geotermală, conform studiilor efectuate, în Maramureș avem un potențial crescut pentru astfel de investiții și sunt convins că împreună cu specialiștii vom realiza, în primă fază, o investiție de peste 15 MW/h, iar apoi această capacitate de producție va fi dezvoltată la peste 200 de MW/h. Acest lucru însemnând investiții de sute de milioane de euro pentru Maramureș, bani privați care vor aduce județului investiții în cascadă.”