Județul Maramureș selectat ca destinație pentru un proiect pilot UNESCO

27 Martie 2024 145
Consiliul Județean Maramureș a participat la conferința internațională cu tema “Sustenabilitate: provocarea mentalităților prin interpretarea patrimoniului”, în perioada 21-24 Martie 2024, în Koper, Slovenia. Evenimentul organizat de Interpret Europe – Asociația Europeană pentru Interpretarea Patrimoniului a reunit 123 de experți în interpretarea patrimoniului din 25 de țări. Conferința Interpret Europe devenită în ultimii ani un punct de referință pentru domeniul cultural nu doar la nivel european coagulează un întreg areal de studii, proiecte și oportunități dedicate patrimoniului cultural și natural într-o perspectivă multidisciplinară.
În termeni de utilitate practică și beneficii imediate, conferința a fost un prilej optim pentru identificarea de noi parteneri internaționali și idei de proiecte în domeniul patrimoniului cultural și natural respectiv pentru sondarea unor abordări strategice de dezvoltare locală sustenabilă. Reprezentantul Consiliului Județean Maramureș, Dr. Roxana-Talida Roman a analizat necesitatea dezvoltării unui plan de integrare a resurselor culturale județene și a potențialului turistic derivat în strategii de dezvoltare locală integrată respectiv armonizarea acestora cu proiectele de dezvoltare promovate la nivel instituțional. În urma acestei intervenții Județul Maramureș a fost invitat să facă parte din proiectul pilot – Crearea peisajelor de învățare UNESCO prin interpretarea bazată pe valori promovat de către UNESCO în colaborare cu Interpret Europe. Maramureșul ar deveni astfel primul județ din România care implementează optica peisajelor de învățare UNESCO și un etalon al interpretării patrimoniului la nivel mondial.

În societățile contemporane nu există aproape nici un strat în țesutul social care să nu fie preocupat de provocările legate de sustenabilitate cu care ne confruntăm. Dacă pe de-o parte creșterea economică este o constantă a politicilor de masă în general, asigurarea sustenabilității acesteia a devenit o necesitate la nivel global care implică de facto nevoia unei schimbări radicale în termeni de mentalitate și stil de viață. Tema de reflecție a conferinței a fost centrată pe capacitate și potențialul monumentelor istorice, muzeelor, parcurilor și a altor situri de patrimoniu cultural și natural de a ajuta oamenii să interpreteze patrimoniul într-un mod care să-i facă mai atenți la viitorul nostru comun.

Interpretarea patrimoniului bazată pe valori a fost recunoscută de către UNESCO ca o abordare promițătoare pentru promovarea păcii și sustenabilității și este deja adoptată și implementată de zeci de situri ale patrimoniului mondial din întreaga Europă. Întrebarea sondată în cadrul conferinței a fost dacă interpretarea patrimoniului bazată pe valori poate stimula mentalitatea oamenilor în așa fel încât să fundamenteze reușita tranziției spre dezvoltare sustenabilă, completând învățământul formal, concentrat pe cunoaștere, cu reflecții asupra valorilor noastre comune. Abordarea patrimoniului bazată pe interpretare inspiră promovarea unor inițiative locale la micro scară care au potențialul de a susține dezvoltarea durabilă sporind sustenabilitatea inițiativele și strategiilor locale.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.